Clubul de carte - I who have never known men

Ce e clubul de carte? (dacă ești nou aici)

Personal, cred foarte tare în puterea unei comunități de oameni care se inspiră și care îi susține pe indivizi în procesul lor de dezvoltare. Împreună cu Alexandra de la Lotus Mind Yoga, am îmbinat această credință cu pasiunea noastră pentru cărți și cu dorința de a citi mai mult, mai diversificat, mai cu sens. Așa a luat naștere The Readers' hangout cu întâlniri fizice în Cluj-Napoca. Asta înseamnă că o dată pe lună alegem o carte pe care o citim împreună cu oricine vrea să ni se alăture, lectură care culminează cu o întâlnire față în față în care discutăm despre ce a însemnat lectura pentru noi.

Cum a fost întâlnirea din martie-aprilie?

În 1 aprilie ne-am întâlnit să discutăm despre ”Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat” și să gustăm din câteva dulciuri asiatice pe care le-am adus cu mine din vacanță. Cred că a fost o întâlnire mai aparte, care ne-a îmbogățit perspectivele tuturor. Am avut multe păreri împărțite și, așa cum a menționat cineva în cadrul întâlnirii, faptul că fiecare a înțeles altceva din carte este poate o dovadă suplimentară că este o carte bună. Cartea este o explorare filosofică mai mult decât orice, absurdă și/sau existențialistă, în care un personaj feminin nenumit evadează alături de alte 39 de femei dintr-un buncăr. Personajul nostru nenumit a crescut în buncăr și nu a avut nicio experiență a lumii reale din exterior, spre deosebire de celelalte femei. Cartea oferă foarte puține detalii concrete care să înlesnească înțelegerea lumii despre care citim, dar lipsa acestor detalii nu e neapărat relevantă având în vedere scopul cărții (deși recunosc, poate mi-ar fi plăcut să înțeleg mecanismele lumii, dar asta ar fi făcut-o să fie o cu totul altă carte).

Cartea poate fi privită și din perspectivă feministă pe alocuri, dar experiența protagonistei noastre este într-o mare măsură universală. Astfel, cartea devine o explorare filosofică a condiției umane, a identității și libertății. Pentru mine, la prima citire, a fost o metaforă despre libertate și, mai ales, despre absurditatea libertății în izolare. La ce-ți ajută să fii liber dacă ești singur? Ulterior, am primit și împărtășit multe viziuni complementare în cadrul grupului. Multe dintre aceste abordări devin mai puternice atunci când ne uităm înspre biografia autoarei, al cărei tată era evreu și care a trebuit să fugă din țară în timpul Holocaustului. Astfel, cartea are multe idei care își pot avea originea în acest eveniment istoric major. Cineva din cadrul grupului a văzut cartea drept o explorare a umanității: poți fi uman fără să ai nimic uman în jurul tău? Asta mi se pare că se pliază foarte bine și pe experiența lagărelor de concentrare din timpul Holocaustului și este o întrebare permanentă în literatura care abordează lagărele într-un mod mai concret. Răspunsul pare să fie da, și în cartea asta și în altele; personajul nostru dă dovadă de curiozitate, sete de cunoaștere, iubire și compasiune. Cartea poate fi privită și ca o călătorie inițiatică, în care personajul descoperă treptat lumea. Asta ne-a oferit lecții despre cum luăm multe lucruri de-a gata, spre deosebire de personajul nostru care trăia pe deplin experiența nouă de a putea avea un secret sau de a pune capul pe o pernă.

Multe dintre perspectivele asupra cărții pot fi transpuse și în viețile noastre. Cele 40 de femei ies dintr-o închisoare fizică, buncăr, dar ajung, într-un fel, într-o închisoare și mai mare pe care o asociază într-un mod absurd cu libertatea. Asta ne poate face să ne întrebăm dacă nu cumva și libertatea noastră este tot o formă de captivitate. Pe parcursul cărții, atmosfera din libertate este mult mai incomodă și mai stranie decât narațiunea din interiorul buncărului. Totodată, personajul nostru poate fi privit drept singurul personaj din carte care reușește să își dea un sens existenței într-un univers gol și lipsit de sens (oare nu e tot așa și în realitate? câți dintre noi reușesc să își găsească un scop?). Cartea ridică și întrebări despre legătura dintre identitate și memorie: cât de ancorată este identitatea în memorie?

Bineînțeles că am avut și plângeri referitoare la anumite aspecte din carte. Este o carte care are o atmosferă preponderent contemplativă, motiv pentru care am trăit și sentimente de frustrare sau o stare generală de expectativă și anticipare care nu a fost niciodată satisfăcută. Alții au criticat ritmul cărții, care devine din ce în ce mai alert spre final, încheind poate abrupt șirul evenimentelor. Unora le-ar fi plăcut ca personajul să nu abandoneze niciodată căutarea, iar alții au fost ușor dezamăgiți prin comparație cu alte lucrări filosofice mai emblematice. După discuțiile de ieri, toate astea par cumva intenționate, tehnici stilistice menite să accentueze ideile cărții.

Critica cea mai productivă din întâlnirea noastră a fost aceea că umanitatea personajelor ar fi putut fi mai accentuată, că personajul nostru ar fi putut (oare?) să se adâncească mai mult în emoții și în relațiile dintre femeile prizoniere. Spun că a fost productivă pentru că așa am observat și eu că unica perspectivă pe care o oferă cartea este cea a unei persoane străine de lumea reală și de experiența umană obișnuită. Astfel, avem un personaj cu un set de concepte mult diferite față de ale noastre, care poate nu are termenii să exprime atât de complex ceea ce trăiește, sau care nu are abilitățile emoționale de a înțelege mai profund decât ne spune. Din punctul meu de vedere, asta întărește experiența subiectivă, pe alocuri fadă, a evenimentelor narate.

La secțiunea de citate vă mărturisesc că trișez de data asta. Unul a fost selectat de mine (pentru că am citit cartea anul trecut), iar celelalte au fost inspirate fie de selecția lui Darius, unul dintre membri clubului, fie de pe Goodreads. Pe lângă asta, sunt în engleză pentru că așa s-a nimerit să citim cartea:

• ”I was forced to acknowledge too late, much too late, that I too had loved, that I was capable of suffering and that I was human after all”

• ”My memory begins with my anger.”

• “I thought it was unfair, and then I understood that, alone and terrified, anger was my only weapon against the horror.”

• “this slow dissipation, the gradual abandonment of all expectations, a defeat that had killed everything without a battle.”

Cărți cu vibe similar:

• Angajații de Olga Ravn

• Your Utopia - Bora Chung

• Vis febril - Samantha Schweblin

• Leagănul pisicii - Kurt Vonnegut

• Omul în căutarea sensului vieții - Viktor Frankl

• Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța

• Străinul - Albert Camus

• și, extra, serialul Lost

În concluzie, este o carte care are cu siguranță potențialul de a intriga la nivel intelectual, mai de grabă decât să aibă un puternic impact emoțional. Deși eu în general citesc ca să trăiesc emoții puternice, mi-a plăcut acest nou mod de a savura lectura și cred că poate fi o carte provocatoare prin ideile sale.

Ce urmează în mai?

Ne vedem pe 6 mai la ora 19:00, când discutăm despre ”Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” de Alina Nelega. Vom avea ceai și fursecuri pentru toată lumea, o atmosferă relaxată și multă curiozitate. Locurile sunt limitate, deci vă rog să vă înscrieți în prealabil (pe instagram sau pe adresa de email pe care o găsiți aici pe site). Pe Alexandra o găsiți pe instagram @lotuusmind și la studioul de yoga unde anunță mereu evenimente grozave pe care le organizează și clasele de yoga pe care le ține (care sunt preferatele mele). Pe mine mă găsiți pe instagram la @vancea_andra și aici pe blog cu noi recomandări de lectură în fiecare lună.

Să (ne) citim cu bine!