Clubul de carte - In lacrimi la H Mart

Ce e clubul de carte? (dacă ești nou aici)

Personal, cred foarte tare în puterea unei comunități de oameni care se inspiră și care îi susține pe indivizi în procesul lor de dezvoltare. Împreună cu Alexandra de la Lotus Mind Yoga, am îmbinat această credință cu pasiunea noastră pentru cărți și cu dorința de a citi mai mult, mai diversificat, mai cu sens. Așa a luat naștere The Readers' hangout cu întâlniri fizice în Cluj-Napoca. Asta înseamnă că o dată pe lună alegem o carte pe care o citim împreună cu oricine vrea să ni se alăture, lectură care culminează cu o întâlnire față în față în care discutăm despre ce a însemnat lectura pentru noi.

Cum a fost întâlnirea din octombrie?

Luna asta o să fiu sinceră și o să vă spun că nu am fost cei mai silitori cititori, dar asta ne-a oferit un prilej de conectare pe alte căi. Spun asta ca să subliniez că vă așteptăm alături de noi și dacă nu reușiți să finalizați cartea. Am totuși niște gânduri și idei extrase din carte și din discuții pe care o să vi le împărtășesc mai jos.

Cartea de luna asta este o autobiografie în care autoarea ne descrie modul în care a gestionat pierderea mamei ei. Laitmotivul cărții este modul în care autoarea se conectează cu mama ei prin mâncare, în special mâncarea specific coreeană pe care mama a folosit-o pentru a-și păstra moștenirea culturală după emigrare. Această temă a cărții mi-a vorbit la un nivel personal deoarece și eu consider mâncarea ca fiind un prilej extraordinar de conectare cu ceilalți și este una dintre pasiunile mele.

Eu am ascultat această carte în format audio, în lectura autoarei, și cred că asta a dat foarte multe nuanțe poveștii. Dacă aveți posibilitatea, o recomand așa, vocea autoarei e extraordinară (o puteți asculta și cântând alături de trupa ei, pe youtube). Pentru că am ascultat-o în engleză, citatele pe care le voi scrie aici vor fi și ele în engleză. Nu mă consider o traducătoare suficient de bună și cred că altfel nu aș păstra esența mesajului.

Aflăm pe parcursul cărții că relația autoarei cu mama ei, înainte ca aceasta să se îmbolnăvească, a fost una destul de toxică și abuzivă. Spre exemplu, autoarea, în vârstă de 25 de ani, nu simte că poate lua decizii pe cont propriu, fără aprobarea mamei care o critică constant. Atunci când află de boala mamei, autoarea pare că intră într-o frenezie în care își dă seama că nu mai are suficient timp să repare tot ce e stricat între ele și o vedem într-o încercare disperată de a recupera timpul pierdut. Asta duce la unele decizii ușor de pus la îndoială de către noi cititorii. Din păcate, nu avem prea multe informații care să ne spună dacă aceste decizii s-au dovedit a fi bune sau nu.

Au fost multe idei pe care eu mi le-am notat din această carte, așa că o să le sumarizez mai jos:

1. Modul mamei autoarei de a-și exprima afecțiunea era să își amintească mâncarea preferată a tuturor și să le pună mai mult în farfurie din respectivul fel. Asta m-a dus cu gândul la citatul "To be loved is to be known". Ce mod frumos de a iubi, amintindu-ți detalii despre celălalt și ținând cont de ele.

2. Autoarea pe parcursul copilăriei sale descrie un sentiment constant de a fi nevoită să-și câștige afecțiunea părinților prin diverse reușite. Cred că e un lucru trist, dar foarte comun în rândul generației mele (și probabil și în rândul generațiilor trecute). Iubirea și aprecierea părinților ar trebui să fie necondiționată.

3. Într-un moment foarte succint din carte, la vârsta de 25 de ani, autoarea marchează revelația vârstei adulte: "I knew there were no more idle days for me". La aceeași vârstă, încep să mă lovesc și eu de realizarea asta și e tare ciudat. Aș citi o carte întreagă despre etapa asta (sau mai multe cărți).

4. "I wanted to embody a warning: if she disappeared, I would disappear too". Acest citat din carte, în opinia mea, descrie un fenomen pe care l-am observat și în jurul meu. În fața tragediei (sau evenimentelor grele din viața noastră), foarte mulți dintre noi avem tendința de a ne neglija, de a încorpora și de a afișa neajutorarea pe care o simțim. Cred că e firesc și cred că e modul nostru de a striga după ajutor, modul în care cerem să ne fie văzută disperarea pe care o trăim. Totuși, cred că o abilitate care trebuie antrenată este aceea de a rezista acestei tentații. Să avem grijă de noi și când ne e cumplit de greu.

Cartea abordează și teme ale rădăcinilor culturale în cazul emigrării. Autoarea își afirmă regretele asupra faptului că nu s-a conectat suficient cu rădăcinile coreene ale mamei sale înainte să o piardă, iar spre finalul vieții mamei, autoarea încearcă să compenseze aceste lipsuri învățând să gătească rețete specific coreene. După pierderea mamei, se apropie de familia din Coreea, într-o încercare de a găsi "soft subtitutes for what we've lost".

Pe lângă asta, vedem tangențial și relația copil-tată. Din perspectiva copilului, tatăl e absent și singura punte de legătură între ea și tatăl ei a fost mama. După pierderea mamei, există și această pierdere secundară, a relației cu tatăl. Totodată, în durerea și în dificultățile din timpul bolii, tatăl este portretizat ca o figură relativ absentă.

După cum probabil v-ați dat seama, cartea abordează multe teme și se poate face un puzzle dureros care ne arată cum a trecut autoarea printr-o pierdere majoră. Unele teme care mie mi-au plăcut rămân totuși insuficient explorate, dar asta dă autenticitate cărții și ne arată că nu e o poveste de ficțiune. Fiecare își trăiește pierderea altfel, iar scopul cărții nu a fost să-mi satisfacă mie nevoile de cititor. O carte asemănătoare ar fi "Pe pământ suntem strălucitori o clipă" de Ocean Vuong.

Ce urmează?

Ne vedem pe 9 decembrie la ora 19:00, la ultima întâlnire a clubului de anul acesta, când discutăm despre ”Până nu se răcește cafeaua” de Toshikazu Kawaguchi. Vom avea ceai și fursecuri pentru toată lumea, o atmosferă relaxată și multă curiozitate. Locurile sunt limitate, deci vă rog să vă înscrieți în prealabil (pe instagram sau pe adresa de email pe care o găsiți aici pe site). Pe Alexandra o găsiți pe instagram @lotuusmind și la studioul de yoga unde anunță mereu evenimente grozave pe care le organizează și clasele de yoga pe care le ține (care sunt preferatele mele). Pe mine mă găsiți pe instagram la @vancea_andra și aici pe blog cu noi recomandări de lectură în fiecare lună.

Să (ne) citim cu bine!